Conecteaza-te cu Luvie

Cinci destinatii mai putin cunoscute ale Italiei

Cinci destinatii mai putin cunoscute ale Italiei

Turism

Cinci destinatii mai putin cunoscute ale Italiei

Cine a calcat o data pamantul magnificei Italii ramane pentru totdeauna vrajit: oricate city break-uri, excursii si vacante ar planui aici, va simti mereu chemarea de a se intoarce, iar si iar. Pe langa destinatiile clasice care atrag milioane de vizitatori in fiecare an, exista si locuri mai putin cunoscute, insa cel putin la fel de atractive.

Daca ar fi sa descriem ce este mai frumos in Italia ne-am pomeni intr-o mare dilema. Sa fie oare vremea paradisiaca? Sa fie vestigiile istorice? Cladirile maiestuoase care dateaza din toate epocile? Sa fie eleganta absoluta a italienilor? Atmosfera cosmopolita a marilor orase? Muzicalitatea limbii italiene? Ispititorul “dolce far niente” pe care am vrea sa il putem aduce acasa la intoarcere dintr-o vizita? Nu vom avea niciodata un raspuns clar, insa putem cauta mereu sa ne bucuram din plin de toate acestea.

Locurile mai putin comerciale au mai multa magie, iar noi va oferim cateva sugestii.

  • Bologna

Este o destinatie foarte la indemana de atins din Romania, datorita ofertelor companiilor aeriene low-cost care fac posibila calatoria directa in acest oras la preturi bune, din aproape oricare aeroport important al tarii noastre. Situata in vecinatatea Florentei (unde se poate ajunge usor cu trenurile rapide, unul dintre avantaje fiind posibilitatea de a vizita si acest oras) si intr-o permanenta rivalitate cu faimosul oras, Bologna era numita in vechime La Dotta (Invatata), La Grassa (Grasa), sau La Rosa (Rosia). Putem sa ne bucuram si azi de aceste calitati. Este un oras universitar faimos, cu cladiri de caramida de un rosu vibrant, iar mancarea este divina. O regasesti cu uimire si in cele mai modeste bistrouri, unde o banala felie de pizza are un gust nemaipomenit, si asta fara sa fie incarcata cu alte ingrediente decat cele locale, rosii, branza si carne produsa in zona. E raiul gurmanzilor.

Regasesti aici locurile evocate in “Agonie si extaz”, Piazza Maggiore, biserica San Petronio, sute de palate si cladiri impunatoare, turnuri inclinate asemeni celui din Pisa, dar la o scara mai mica, iar pentru pasionatii automobilelor, aici se fabrica celebrele Ferarri, Lamborghini sau Maserati.

  • Rimini

Destinatie importanta in rutele zborurilor low-cost din Romania, Rimini este o zona care se bucura de tarmul Adriaticii, cunoscuta in egala masura ca destinatie turistica si statiune balneara. Este orasul regizorului Frederico Fellini. Fantana celor patru cai, ineditul muzeu Sguardi, palatele Modesta sau Gambalunga, dar si Muzeul National al Motocicletelor din Rimini sunt doar cateva obiective demne de mentionat. Rimini poate fi si o destinatie complexa de shopping. Mallul Le Befane si centrul Viale Ceccarini sunt mereu gata sa ii primeasca pe turistii dornici sa isi cumpere articole in tendinte. Se pot cumpara lucruri frumoase si pe litoral, la Marina Centro. Pe langa toate acestea, targurile organizate la Rimini sunt cele care dau culoare si autenticitate comertului din zona. In septembrie are loc aici Targul Bird, iar in noiembrie Festivalul San Michele Arcangelo si Targul Vechi.

Vacanta in Rimini, Italia – click aici pentru oferte de pret 

Piata Malatesta gazduieste in fiecare zi de miercuri o mare piata in aer liber, iar vineri aceasta se “muta” in Piata Cavour.

  • Taormina

Se afla in inima Siciliei, destinatie pe care o asociem automat cu filmele despre mafioti, fara sa banuim ce frumuseti incantatoare ascunde. Este un orasel aflat pe coasta de est a zonei, in provincia Messina, vegheat de la departare de temutul vulcan Etna. Atrage turisti inca din secolul 19, ispitind mai ales cu valurile calde, sarate si de un verde-smarald ale Marii Ionice care o scalda. S-au pastrat aici vestigii din perioada stapanirii grecesti, cel mai impunator fiind faimosul Amfiteatru din Taormina, construit chiar in varful unui deal.

Piata de peste este un alt obiectiv de neratat al orasului. Nu in ultimul rand, aici are loc anual Taormina Film Fest, eveniment care aduce, intre altele, un aer de glamour, pentru ca include o ceremonie de premiere prestigioasă, unde vedetele de cinema accepta premii pentru spectacole iconice si realizari remarcabile in film. In 2010, de pilda, au urcat pe scena Robert de Niro și Colin Firth.

  • Parcul Natural Maremma din Toscana

Se afla intre estuarul Ombrone si orasul-port Talamone, in sudul Toscanei si este prin excelenta o destinatie de plaja, pentru o varietate mare de turisti. Pot sa petreaca aici o vacanta de vis atat familiile cu copii, cat si cei care prefera nudismul. Pentru acestia din urma este rezervat un loc separat, undeva in zona de sud a plajei. Parcul dateaza din 1975 si include zone bine pastrate din flora si fauna regiunii. Se preteaza, asadar, la plimbari in locuri mai izolate, de o frumusete salbatica. Cazarea se poate face la hoteluri pentru toate buzonarele, dar si in fermecatoare pensiuni agroturistice. Este o destinatie turistica in care poti savura vinuri locale si te poti bucural de bai termale. Din Romania se pot rezerva pachete turistice care include transportul cu avionul, precum si cel de la aeroport la zona de cazare si retur.

  • Mattera

Nu este o destinatie low-cost, insa iti dai seama ca isi merita toti banii inca de la prima vedere. Este cunoscut pentru locuintele sale nepamantene, sapate in stanca si cufundate in pesteri, cu vestigii care atesta ca aici s-au cladit cele mai vechi locuinte din Europa.

Conditiile din aceste cosntructii erau propice pastrarii vinului si a uleiului de masline, produse care au adus atata prosperitate in oras, incat era intre cele mai bogate din Sudul Italiei. Mai tarziu, a ajuns de o saracie cumplita, detaliu pe care nu il omit ghizii in prezentarile actuale pentru turisti. La inceputul anilor ’90, Matera intra in patrimoniul UNESCO, si, in acelasi timp, in atentia producatorilor de la Hollywood, asa incat ajunge “decor” pentru multe filme celebre. Conditiile de cazare nu sunt de lux, insa, cu siguranta, ofera experiente unice, iar mancarurile traditionale sunt si ele cu totul speciale. Romanii pot ajunge acolo cu avioanele care au ca destinatie orasul Bari, dupa care pot apela la tren sau autobuz.

(sursa foto: Princess Travel)

Continua sa citesti
Advertisement
1 comentariu

1 comentariu

  1. Valentina

    10 iunie 2017 at 7:57

    Am vizitat cateva orase din Italia si mi-a placut fff mult! imi doresc sa mai vad inca multe alte tinuturi de poveste din aceasta tara minunata!

Scrie parerea ta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai vizualizate

Doresti noutati ?

Oferte pentru tine

Oferte pentru tine

Sus