Caută
Extensiile de gene, avantaje si dezavantaje

Extensiile de gene, avantaje si dezavantaje

Nimic nu aduce mai multa senzualitate pe chipul unei femei decat o pereche de gene lungi si dese, ba chiar si arcuite. Fiecare privire si fiecare clipire aduc o nota de mister si frumusete nemaipomenita. Din pacate, arareori ne nastem cu asemenea gene, asa ca recurgem la cosmetice si trucuri de alungire a lor. Aplicarea extensiilor de gene este o procedura cosmetica pe cat de eficienta, pe atat de controversata si are atat avantaje, cat si dezavantaje.

Vrei gene false? Gasesti AICI si AICI, in functie de preferinte.

Daca avem gene scurte, rare, blonde sau toate la un loc, recurgem in mod curent la rimel pentru a “repara” imperfectiunea. Il aplicam cu grija in fiecare dimineata, il inlaturam seara si a doua zi o luam de la capat. Daca recurgem la aplicarea de gene false, efectul este amplificat. Genele si ochii arata senzational si imprima o schimbare majora a fetei, ca dupa o operatie estetica. Reversul medaliei este la fel de intens. Vedem pe strada in fiecare zi persoane care folosesc acest truc in mod curent, insa cel mai adesea nu au un look ca in reviste. Genele false creeaza o impresie puternica de artificial, ne dam seama din prima ca nu sunt naturale.

Trasaturi mai expresive, cu gene false

Primul avantaj atunci cand folosim gene false este schimbarea pe care o aduce chipului. Daca sunt aplicate corect, la un salon specializat, vor aduce persoanei in cauza un plus de expresivitate. Mai ales daca sunt alese variantele extensiilor de gene “pe bucati” sau cele aplicate fir cu fir.

Procedura cere rabdare si dureaza mai mult, insa rezultatele pot fi remarcabile. Cu cat sunt mai de calitate, cu atat nu ne vor incomoda in activitati care presupun miscare si conditii mai dure de mediu.

Genele false, un accesoriu unic pentru ochi

Pe langa frumusetea deosebita, genele false mai ofera avantajul reducerii cantitatilor de cosmetice aplicate pe fata. Nu se mai recomanda aplicarea de creion dermatograf, fard si uneori nici chiar tus de ochi. Genele devin, astfel, un accesoriu unic si suficient pentru ochi.

Corecteaza micile defectele ale ochilor cu extensiile de gene

Daca sunt alese produse de calitate si apelati la un profesionist, extensiile de gene pot chiar sa corecteze detalii ale formei ochilor. Pot da iluzia unei ridicari a pleoapelor cazute si, implicit, a privirii triste si inexpresive.

De asemenea, pot da senzatia de apropiere a ochilor prea indepartati, sau, dimpotriva, sa corecteze senzatia de ochi prea apropiati. Toate acestea au de fapt un efect care tine de psihicul nostru. Defectele ne incomodeaza, iar “repararea” lor ne da mai multa incredere in propria persoana, mai multa libertate.

Genele false necesita mai multa ingrijire

Dezavantajul major al genelor false este tocmai faptul ca nu sunt naturale. Nu arata firesc si le simtim in fiecare clipa. Este foarte usor sa ne confere un look mai degraba kitch decat stilat.

Substantele care le compun si mai ales adezivul cu care se lipesc pot da alergii, iritatii care uneori se prelungesc pe o perioada mai lunga. Utilizarea genelor false necesita mult mai multa ingrijire, plus produse speciale. Nu in ultimul rand, procedeele de aplicare a extensiilor de gene au preturi ridicate. Totul ne creeaza mai multa bataie de cap si cheltuiala. Daca merita sau nu, tine de alegerea fiecareia dintre noi in parte.

Iata cateva sfaturi pentru ingrijirea genelor si sprancenelor naturale.

Distribuie acum