Plantele de apartament ne aduc in casa o multime de beneficii. Improspateaza aerul, elimina o mare diversitate de substante nocive si ne sunt prieteni de nadejde pe termen lung. Asta ca sa mai vorbim de frumusetea lor cu totul speciala, ca o mica oaza verde care aduce prospetime oricarui decor. Cactusii sunt prezente cu totul deosebite in randul plantelor de apartament, atat datorita proprietatilor de purificare a atmosferei, cat si a aerului exotic pe care il confera spatiului. Cactusii sunt deosebiti de restul plantelor pentru formele lor bizare, dar si continutul mare de apa si, mai ales, pentru spinii fiorosi cu care sunt acoperiti. Se pare ca acestia tin locul frunzelor. Provin din zone foarte calde, desertice, mai ales din America. Cresc salbatic in zonele cu mult soare si temperaturi foarte ridicate. In locurile care nu au asemenea conditii naturale sunt cultivati si ingrijiti ca plante de sera sau de interior. Cactusii au forme neobisnuite, se dezvolta destul de incet si infloresc relativ rar. Florile de cactus sunt insa atat de spectaculoase, incat se poate spune ca merita din plin asteptarea.