Caută
Cum sa iti faci timp pentru tine cand esti tanara mamica

Cum sa iti faci timp pentru tine cand esti tanara mamica

Provocarile prin care treci ca tanara mama sunt multiple. Abia ce inveti sa asculti nevoile bebelusului, sa il feresti de schimbarile de mediu sau sa consumi chiar tu cele mai potrivite alimente pentru el. In tot acest freamat, abia daca mai gasesti timp pentru tine.

Poate parea un moft, insa a-ti da voie sa iei pauze si sa faci si altceva in afara de a avea grija de bebelus are efecte benefice asupra sanatatii tale fizice si psihice. Bineinteles ca acest lucru se va rasfrange in contactul cu bebelusul tau. Iata cateva modalitati prin care sa iti faci timp pentru tine:

Foloseste minutele, nu orele

Una dintre greselile pe care multe dintre noi la facem este ca gandim in termeni de “totul sau nimic”. Probabil deja ti-ai dat seama cat de irealist este sa te gandesti ca poti avea doua ore intregi doar pentru tine in fiecare weekend. Si in urma acestei constatari intervine frustrarea. Pe de-o parte nu vrei sa simti ca iti neglijezi bebelusul, pe de-alta te simti coplesita.

Solutia este sa fructifici fiecare clipa libera. Schimba viziunea “tot sau nimic” cu una practica. De exemplu, daca bebelusul tau doarme la pranz, foloseste acel timp ca sa te relaxezi ascultand melodiile preferate. Iar daca sta linistit in patut, profita sa iti faci masaj.

Apeleaza la cineva drag

Este aproape imposibil sa poti sa iti oferi cateva ore in care sa faci ce iti place atunci cand ai grija de bebelus. Cu toate acestea, indata ce i-ai invatat rutinele, poti sa te bucuri de sedinta saptamanala de yoga. Cere bunicilor sau unei prietene bune sa stea cu bebelusul una-doua ore pe saptamana. In acest fel, atunci cand te vei intoarce, vei fi si mai incarcata de energie pozitiva.

In plus, beneficiile sunt de ambele parti. Bebelusii isi pot da seama de emotiile noastre si vor raspunde conform cu ceea ce simt si vad. Daca mamica este binedispusa si bebelusul se simte in siguranta si linistit.

Organizeaza-ti rutina de somn

Somnul este important nu doar pentru starea psihica, procesele imunitare, dar si pentru cauze practice cu privire la timpul tau. Daca te obisnuiesti sa te trezesti in mod constant la aceeasi ora, incluzand aici si weekend-ul, vei putea sa te bucuri de mai multe clipe pentru tine. In acest fel vei si rezolva ceea ce iti propui.

De exemplu, dupa ce ai invatat la ce ora se trezeste bebelusul, poti chiar tu sa te pui in pat mai devreme seara. In timp, o sa te obisnuiesti sa te trezesti mai devreme dimineata. In timpul ramas pana la trezirea celui mic vei putea sa citesti in liniste din cartea preferata sau sa iti savurezi ceaiul in tihna.

Si pentru ca un orar de somn este aproape un tel idealist pentru orice mamaica, apeleaza la reprize scurte de somn atunci cand te simti obosita si mai ales atunci cand prinzi momentul in care bebelusul doarme. Obisnuieste-ti organismul sa beneficieze de efectele pozitive ale somnului ori de cate ori ai ocazia.

Distribuie acum