Caută
Cu copilul la mare. Beneficii pentru cei mici

Cu copilul la mare. Beneficii pentru cei mici

Un sejur estival alaturi de un copil mic poate fi o provocare pentru parinti, dar este recomandat de majoritatea specialistilor. Soarele si marea le pot aduce atat de multe beneficii, incat se poate spune ca merita fiecare efort.

Produse pentru bronzat si protectie solara pentru copii – vezi AICI

Gandul de a pleca in calatorie cu cel mai mic membru al familiei poate crea multe ingrijorari. Fie ca este bebelus, fie in primii ani de viata, mereu veti fi convinsa ca este prea fragil si are nevoie de foarte multa atentie. La o prima evaluare a greutatilor si riscurilor, parca e mai bine sa stea toata lumea acasa peste vara. Si totusi, daca il intrebati pe medic, va va recomanda sa lasati la o parte orice temere si sa nu ratati anotimpul calduros pentru a-i intari celui mic sistemul imunitar.

Calatoriti in siguranta cu cel mic

Primele calatorii mai lungi alaturi de cel mic nu vor fi uitate niciodata. Ne vom aminti mereu cu nostalgie cat de micut si fragil era, ce gesturi dragute avea in diverse situatii. Cum a reactionat cand a vazut prima data marea. Este un moment in care parintii invata sa faca echipa buna pentru bebelusul lor.

Asigurati-va ca ati luat tot ce este nevoie pentru orice situatie. Nu va bazati va veti putea cumpara orice pentru el de pe litoral sau din alte tari. Montati-i scaunul si scoica in care va sta in masina dupa toate regulile. Luati-va toate masurile de siguranta pentru el daca alegeti sa calatoriti cu avionul. Povestiti cu el, radeti si distrati-va impreuna, chiar daca nu intelege tot ce i se intampla.

Prevenirea rahitismului prin expunerea la soare

Cel mai important beneficiu pentru bebelus al vacantei la mare este expunerea la soare. Chiar daca este interzis sa il expuneti direct, lasati-l sa se bucure cate putin de razele diminetii si de cele de la apus. Vitamina D pe care o va avea in organism dupa micile sesiuni de “plaja” este nepretuita pentru sanatatea lui. Este cea mai buna masura pe care o puteti lua pentru prevenirea rahitismului, pentru oase sanatoase si imunitate. Va fi ferit mai tarziu de suparatoarele infectii ale gatului si tractului respirator. Corpul lui va fi mai puternic in fata noianului de virusi care ii “ataca” pe copii in primii lor ani de viata.

Carenta de vitamina D

Cercetarile mai recente au scos la iveala un rol mult mai important al vitaminei D pentru sanatate decat se credea pana nu demult. Carentele se intalnesc in toata Europa si duc la probleme de imunitate, cardiovasculare si ale echilibrului psihic. Mai mult, acestea ar putea fi legate chiar si de aparitia cancerului. Este cu atat mai important, asadar, sa ne asiguram ca cel mic asimileaza aceasta vitamina de la cea mai frageda varsta.

Totusi, aveti grija maxima atunci cand iesiti cu copilul la soare. Folositi intotdeauna creme de protectie. Nu uitati niciodata sa ii puneti palarioara sau caciulita alba, din panza naturala. Asigurati-va ca isi face somnul de dupa-masa protejat de soare si caldura, de preferat in camera de hotel. Atentie la alimentatie.

Plimbarile pe plaja, aerosoli pentru plamani

Aerul sarat al marii este un alt beneficiu important pentru cel mic. Aerosolii inhalati acum il protejeaza pe termen lung de alergii, astm si alte necazuri ale sistemului respirator. Pe moment, ii elibereaza caile respiratorii.

Cel mai bun moment pentru plimbarile cu copilul pe plaja este intre 6 si 8, inainte de rasarit, sau seara, dupa ora 18. Dupa ce incepe sa mearga, copilului ii mai sunt benefice si plimbarile prin nisip.

Distribuie acum