Conecteaza-te cu Luvie

Arsuri la stomac in timpul sarcinii. Cauze si remedii

Arsuri la stomac in timpul sarcinii. Cauze si remedii

Pentru mamici

Arsuri la stomac in timpul sarcinii. Cauze si remedii

Senzatiile de arsuri mistuitoare in stomac fac parte din suita de neplaceri cu care se confrunta cele mai multe mamici pe parcursul lunilor de sarcina. Sunt suparatoare, apar in cele mai neasteptate momente si aparent sunt imposibil de tratat, stiut fiind ca nu e recomandat sa recurgem la medicamente atunci cand asteptam un copil. Si totusi, nu este vorba de un fenomen imposibil de ameliorat. Ca urmare, va prezentam cateva informatii legate atat de cauzele arsurilor la stomac, cat si de masurile pe care le putem lua ca sa le atenuam.

Arsurile la stomac se numesc in termeni mai specializati reflux gastro-esofagian. In general, acestea constau in senzatii de foc si aciditate care par sa vina din adancul sistemului digestiv si sa strabata tot pieptul. Nu sunt simptome al vreunei afectiuni particulare si sunt, de altfel, destul de comune. Exista studii care atesta ca majoritatea viitoarelor mamici se confrunta cu acest gen de probleme pe tot parcursul sarcinii. Totusi, cele mai multe cazuri au fost inregistrate in al doilea trimestru.

Care sunt cauzele arsurilor stomacale la gravide

Explicatiile aparitiei acestor stari tin de transformarile care apar in mod firesc in organismul viitoarei mamici. Pentru ca uterul sa poata lua proportiile necesare dezvoltarii copilului, corpul mamei secreta hormoni care duc la relaxarea musculaturii netede. Un efect secundar al acestui proces este insa si destinderea sfincterului, muschiul care controleaza circulatia hranei din esofag in stomac. Continutul gastric ajunge astfel in esofag, zona mai putin “blindata” impotriva acidului gastric decat e stomacul. In acest fel iau nastere senzatiile de arsura “la stomac”.

La aceasta stare i se adauga cresterea naturala in volum a abdomenului. Toate organele si fluidele sunt comprimate, ceea ce duce la trecerea si mai usoara a continutului gastric, imbibat cu acid, in esofag. Un alt factor care favorizeaza atat de neplacutele senzatii tin de alimentatia gravidei. Mancarurile iritante pentru stomac sunt si mai neplacute atunci cand asteptam un copil. La fel se manifesta sistemul digestiv si atunci cand consumam bauturi acidulate sau cu potential de fermentatie.

Daca in mod normal toate acestea dispar dupa inghitirea unui medicament sau a altuia, pentru femeile insarcinate lucrurile sunt mai delicate. Si asta pentru ca orice pastila poate avea efecte nedorite asupra copilului care se pregateste sa vina pe lume. Mai mult, specialistii impun precautie maxima fata de tot ce se consuma in perioada cu pricina, de la medicamente la alimente, bauturi, ceaiuri sau siropuri. De asemenea, prevenirea arsurilor la stomac este un motiv in plus sa evitati hainele incomode, mulate sau stranse in zona abdomenului.

Cum pot fi prevenite arsurile la stomac din timpul sarcinii

Si totusi, arsurile la stomac din timpul sarcinii nu sunt imposibil de abordat. Ca masura de prevenire, de pilda, putem avea mai multa grija la alimentatie. Vom renunta la prajelile de orice fel, la alimentele care contin mult otet, la cafea, dulciuri concentrate sau sucuri acidulate. Renuntati cu totul la guma de mestecat. Procesul de mestecare neintrerupta poate avea un efect de curatare a dintilor, insa nu face decat sa mentina un nivel ridicat al acidului din stomac.

De asemenea, arsurile se pot reduce mult daca va impuneti un regim in care mancati portii mici, de mai multe ori pe zi. Fluxul alimentar se echilibreaza si vor fi sanse mai mici ca amestecul acid sa mai ajunga in esofag.

Recomandarea de a consuma o cantitate suficienta de lichide este valabila si in cazul regimului de viata potrivit pentru femeile gravide. Pe langa asigurarea beneficiilor specifice hidratarii, apa bauta constant, pe tot parcursul zilei, poate echilibra si functionarea sistemului digestiv. Este un moment al vietii in care specialistii nu mai interzic consumare de lichide in timpul mesei. Cercetarile de specialitate au scos la iveala faptul ca acest obicei ne poate apara de refluxul gastroesofagian care apare de regula imediat dupa ce ne ridicam de la masa.

Sfaturi pentru prevenire a arsurilor stomacale nocturne

In aceeasi ordine de idei, pentru un somn linistit, evitati sa va mai intindeti perfect la orizontala. Folosirea unor perne inalte vor crea un unghi al corpului din care lichidul din stomac nu va mai avea tendinta sa produca reflux si arsuri pe esofag. Masura va poate feri si de fenomenul de blocare a cailor respiratorii si a sforaitului care apare uneori pe parcursul sarcinii.

De foarte multe ori, senzatia de stomac in flacari apare in timpul somnului viitoarelor mamici. Putine lucruri rele se pot compara cu orele de nesomn care sunt cauzate de acest tip de senzatii. O masura simpla de prevenire a fenomenului ar fi sa evitati sa mancati inainte de culcare. Mai exact, cina se va lua, asa cum se recomanda in toate dietele sanatoase, cu cel putin doua-trei ore inainte de culcare. In acest fel, digestia nu va mai stanjeni procesul de odihna.

Alimente cu efect calmant pentru stomac

Daca senzatiile neplacute va rascolesc stomacul in pofida acestor masuri, incercati cateva alimente cu efect calmant.

Lactatele pot neutraliza, de exemplu, acest tip de arsuri. Un bol de iaurt natural sau un pahar cu lapte rece pot avea un efect binefacator asupra sitemului digestiv. Daca va confruntati cu intoleranta la lactate, incercati o banana bine coapta sau un mar. Nu subestimati nici efectul apei plate cu lamaie. Un pahar cu acest lichid, consumat la temperatura camerei, va poate scoate din starea de rau.

Un alt lichid cu potential de neutralizare a aciditatii stomacale crescute este solutia de apa cu putin bicarbonat. Are efect imediat, insa este recomandat sa evitati sa folositi in mod constant acest remediu.

Ghimbirul, remediu impotriva arsurilor si a greturilor in sarcina

Ghimbirul poate fi, de asemenea, un remediu indicat in lupta cu senzatiile gastrice care le incomodeaza atat de mult pe femeile insarcinate. Poate fi consumat sub forma de ceai, pentru inlaturarea arsurilor. De asemenea, poate ajuta si la eliminarea senzatiilor de greata cu care viitoarele mame se confrunta in prima parte a sarcinii. Pentru aceasta, se poate consuma si ca atare, mestecand o bucatica de radacina curatata pana la disparitia neplacerilor.

In cazul in care aceste senzatii nu va dau pace si aveti senzatia ca se tot agraveaza, contactati-va cu incredere medicul. Veti primi, cu siguranta, cele mai potrivite recomandari.

(sursa foto: Reader’s Digest)

Continua sa citesti
Advertisement
Scrie parerea ta

Scrie parerea ta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai vizualizate

Doresti noutati ?

Oferte pentru tine

Oferte pentru tine

Sus